PUTREGAI, putregaiuri, s. n. 1. Lemn sau plantă putredă, p. ext. (la sg. cu sens colectiv) masă de materie vegetală descompusă, putredă. Ne așezăm la puțină hodină pe-un brad bătrîn, căzut, în putregaiul căruia lucrează neîntrerupt, aprig și nesimțit gîngăniile mărunte ale pămîntului. SADOVEANU, O. VIII 242. Numai ferigele ude, Putregaiul și bureții Își trimet miresme crude În desimea groasă-a ceții. TOPÎRCEANU, P. 131. Cucușor, pasăre sură... Mă mier iarna ce mînînci? – Mînînc putregai de tei, Să cînt codrului temei, Mînînc putregai de fag, Să cînt dorului cu drag. SEVASTOS, C. 203. ♦ Fig. Corupție, josnicie. Aci lanțuri d-aramă înjugă conștiința, Colo pulbere – d-aur ascunde putregai. ODOBESCU, S. I 28. ♦ Termen de batjocură dat unui bătrîn neputincios. Și el umblă după-nsurat?... putregaiu dracului. ALECSANDRI, T. 632. 2. Fig. (Cu sens colectiv) Tot ce e rău și vătămător societății; drojdie a unui sistem social, ideologic. Numai o știință legată de popor... poate fi cu desăvîrșire liberă de influența putregaiului ideologic burghez. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 7/2. – Variantă: (regional) putrigai (SLAVICI, N. II 123, HODOȘ, P. P. 187) s. n.