puțín, -ă adj. (cp. cu lat. *putinus orĭ *paucînus, d. paucus, puțin). În mică cantitate, nițel, o leacă, nu mult: puținĭ oamenĭ, banĭ; puțină apă, lume. Adv. A vorbit, a mîncat, a ploŭat puțin. S. n. fără pl. Cantitate mică: maĭ bun e puținu sigur de cît multu nesigur. Cel puțin, măcar, minimum, în tot cazu: eraŭ cel puțin zece (în Munt. și pe puțin: era pe puțin o mie). Om puțin la minte, prost. Puțin la trup, scund, mic. Pe (saŭ cu) puțin, pe (saŭ cu) puținĭ banĭ orĭ pe puține foloase: a vinde, a te mulțumi pe (saŭ cu) puțin. – În nord puțun.