PĂGUBI, păgubesc, vb. IV. lntranz. și refl. A suferi o pagubă, a fi lipsit de un bun sau de un cîștig. V. pierde. Așa s-a păgubit sărmana capră și de cei doi iezi, da și de cumătru-său, lupul. CREANGĂ, P. 33. De vei păgubi în vreo neguțitorie, să-ți fie de învățătură, ca altă dată să nu te mai apuci de ea. NEGRUZZI, S. I 251. Unde-am fost, am păgubit. SEVASTOS, C. 85. Leneșul mai mult aleargă și scumpul mai mult păgubește. ♦ Tranz. (Complementul indică o persoană) A cauza cuiva o pagubă sau o pierdere; a lipsi pe cineva de un cîștig sau de un bun al său. Generalul voise numai să arate că și el a fost păgubit de rebeli. REBREANU, R. II 227. Nu le poate conveni, pentru că-i păgubește. CARAGIALE, O. III 151. Să mă păgubească de nu știu cîte fălci de pămînt, pentru ce? ALECSANDRI, T. I 359.