PĂMĂTUF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr prinse de un mîner, servind la bărbierit. ◊ Fig. [Urechile rîsului] țuguiete, cu pămătufuri de peri negri la vîrf, se ridicase drepte. ODOBESCU, S. III 187. ♦ Smoc de pene, de fîșii de pînză etc. prinse de un băț, cu care se scutură praful, se curăță cuptorul de cenușă etc. ♦ (Prin analogie) Vedeam stîrci fîlfîind greoi peste pămătufurile trestiilor. SADOVEANU, O. III 649. ♦ Băț cu un fitil la un capăt, servind ca aprinzător. Fanaragiul... scoase pămătuful aprins din felinărașul lui și aprinse lampa de sus. SADOVEANU, O. IV 36. ♦ Puf pentru pudrat. Ți-am mai făcut eu pămătufuri și badanale de sprîncene. ALECSANDRI, T. I 125.