PĂRĂLUȚĂ, părăluțe, s. f. Diminutiv al lui para. 1. v. para (1). Ne-om ruga Să ne dați o părăluță Să cumpărăm o măntăluță. ȘEZ. III 244. 2. v. para (2). Pe lîngă acestea mai avea strînse părăluțe albe pentru zile negre, CREANGĂ, O. A. 131. Am trei băieți și-am strîns și cîteva părăluțe, NEGRUZZI, S. I 296. ◊ (La sg., cu sens colectiv) În ladă tot e mai sigur! Părăluța cere pază: Mai bine s-o ții sub cheie, ca nimene să n-o vază. HASDEU, R. V. 162. 3. (Bot.; Munt.) Bănuț (3). 4. (La pl.) Salturile pe care le face o piatră mică, lătăreață, aruncată cu dibăcie pe suprafața unei ape liniștite.