PĂSTRARE s. f. Acțiunea de a păstra. 1. Ținere la loc sigur. L-ar fi pironit părintele Oșlobanu pe cruce și l-ar fi pus în podul bisericii spre păstrare. CREANGĂ, A. 79. ◊ Loc. adv. La sau în (bună) păstrare = a) la loc sigur, la loc ferit. Să-i fie pomii la bună păstrare și să nu se atingă nici pui de pasăre de dînșii. ISPIRESCU, U. 12. Mi-e [calul] cam ascuns, La bună păstrare pus. TEODORESCU, P. P. 533; b) (familiar) în închisoare, la răcoare. Deseară d. Cațavencu nu o să fie la întrunire, o să fie în altă parte – la păstrare. CARAGIALE, O. I 112. 2. Păzire, ținere, nedivulgare. Păstrarea secretului, de partid și de stat este o datorie de onoare a fiecărui membru de partid și a fiecărui cetățean cinstit al patriei noastre. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 10, 64.