PĂTUIAC, pătuiace, s. n. Podea improvizată din scânduri, crengi etc., așezată pe furci sau în copaci, pe care se clădește o claie de nutreț (pentru a o feri de vite, de umezeală etc.); pătul¹ (5). [Var.: (reg.) pătuiag s. n.] – Pătui (reg. „pătuț” < pat¹ + suf. -ui) + suf. -ac.