PĂTUIAC, pătuiace, s. n. 1. Podea improvizată din scînduri, crengi etc. așezată pe furci sau în copaci, la înălțimea celor mai de jos ramuri (care, în acest caz, o susțin) și pe care se clădește nutrețul (în special cocenii de porumb) pentru vite, spre conservare. Pe malul Oltului... fiecare copac sau pom mai mare e un pătuiac. PAMFILE, A. R. 225. Fînul strîns cu îngrijire și așezat în pătuiace. VLAHUȚĂ, R. P. 53. 2. (Neobișnuit) Pat mic (suprapus) și rudimentar. (În forma pătuiag) Deasupra odăii noastre, ca un fel de pătuiag la care se poate ajunge pe o scară de lemn, odaia în care doarme jupîn Moțatu. STANCU, D. 353. – Variantă: pătuiag s. n.