Definiția cu ID-ul 1388044:

Tezaur

QUEBRACHO s.m. 1. (Bot.) Specie de arbore tropical din America de Sud, cu lemnul foarte dur și bogat în substanțe tanante (Quebracho colorado, Schinopsis lorenzii); p. ext. lemnul acestui arbore. Cf. ENC. ROM. Quebracho în bucăți. NICA, L. VAM. 206. Ar fi multe de spus și despre ținuturile subtropicale..., despre pădurile cu esențe rare..., despre quebracho, lemnul de fier, care e mai tare decât stejarul și nu putrezește niciodată. SADOVEANU, O. X, 449. Produs cu ajutorul căruia se albesc extractele de quebracho întrebuințate în industria pielăriei. LTR II, 28, cf. ib. IV, SCL 1983, 513, LTR2, DER, M. D. ENC., DN3, V. BREBAN, D. G., DEX2, D. ENC., MDN, DOOM2, NDU, DEXI. 2. Material tanant extras din scoarța și din lemnul de quebracho (1), folosit în industria pielăriei. Cf. NICA, L. VAM. 206, DN3, DEX2, MDN, NDU, DEXI. – Pronunțat: che-bra-ĉo. – Pl.: quebracho. – Din sp. quebracho. Cf. fr. quebracho.