RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. N. pr. art. Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul Racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27’ nord de Ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. ♦ A patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.

rac¹ i [At: ARGHEZI, C. J. 85 / V: raca / E: fo] (Are) 1 Cuvânt care imită strigătul caracteristic al broaștelor Si: oac! 2 (Reg) Cuvânt care imită strigătul caracteristic al rațelor Si: mac! 3 Cuvânt care imită sunetul claxonului de automobil.

rac² [At: ANON. CAR. / Pl: raci sm, ~uri sn / E: vsl ракъ] 1 sm Crustaceu comestibil, acoperit cu carapace tare de culoare neagră-verzuie care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, cea din față având formă de clește, care trăiește în lacuri și în râuri (Astacus fluviatilis). 2 sm (Îs) „ de mare Crab (Carcinus moenas). 3 sm (Îas) Homar (Homarus). 4 sm (Îas) Stacoj (Homarus vulgaris). 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-pământului Ciormoiag (1) (Melampyrum cristatum). 6 sm (Îe) A da (sau a merge) înapoi (sau îndărăt ca ~ul (sau ca racii) sau a-i spori ca la ~ A-i merge rău. 7 sm (Îs) Gât de ~ Lucru foarte bun. 8 sm (Îe) Iute ca ~ul Încet. 9 sm (Îe) I se bate inima ca la un ~ mort Se spune când cineva este foarte speriat. 10 sm (Îe) Fierbe sângele în el ca într-o coajă de ~ (mort) Se spune despre un om lipsit de energie, fără vlagă. 11 sm (Îs) Roșu ca ~ul (sau ca un ~ fiert) Foarte roșu la față. 12 sms (Art.) Una dintre cele douăsprezece constelații ale zodiacului, în dreptul căreia ajunge soarele la solstițiul de vară Si: cancer (4). 13 sm (Îs) Tropicul ~ului (sau cancerului) Paralelă de latitudine la 23°27' nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. 14 sm (Med; pop; șîs boală de ~) Cancer (1). 15 sm (Reg) Umflătură pe trunchiul unui copac. 16 smn (Pan) Nume dat mai multor obiecte (cu capăt bifurcat, ascuțit sau încovoiat) cu care se prinde, se agață, se trage ceva. 17 smn Ancoră (1). 18 smn Dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde. 19 smn Dispozitiv folosit pentru prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 20 smn Cârlig de fier cu mai mulți colți, atârnat de o frânghie, folosit pentru scoaterea găleților căzute în fântână. 21 smn Tirbușon. 22 smn Unealtă cu ajutorul căreia se scoate încărcătura puștii și cu care aceasta se curăță în interior. 23 smn Cârligul undiței. 24 smn Belciug (1). 25 smn Clanță (2). 26 smn Fiecare dintre furcile lesei de prins pește. 27 smn Cele două mânere care prind între ele pânza joagărului. 28 smn Bucată de fier în formă de X prinsă deasupra jugului pentru a nu se uza din cauza proțapului. 29 smn Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. 30 sm (Reg) Întăritură la malul râurilor, făcută din grinzi așezate pe picioare de lemn, peste care se pun crengi, pietriș etc. 31 sn (Reg; lpl) Rădăcinile aeriene ale porumbului. 32 sm (Ent; reg; de obicei determinat prin ”de pământ„ sau ”de câmp") Coropișniță (1) (Grylotalpa vulgaris). 33 sm (Reg; de obicei art.; șip) Dans popular în ritm de horă. 34 sm (Reg; șip) Melodie după care se execută racii (33). 35 sm (Olt; Mun; mpl) Mâncare pregătită din ardei (roșii) umpluți cu făină, ceapă prăjită, uneori și orez, și fierți în zeamă de varză. 35 sm Ardei uscat și pisat cu usturoi.

RAC, raci, s. m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagră-verzuie, care devine roșie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din față este în formă de clește (Astacus fluviatilis). ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a nu mai progresa. Roșu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoană foarte roșie la față. 2. (Art.) Numele unei constelații în dreptul căreia Soarele ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul racului = cerc imaginar pe globul pământesc, la 23°27’ nord de ecuator, care limitează zona tropicală de cea boreală. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agață ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de țevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea și readucerea la suprafață a unor piese scăpate sau rămase accidental în gaura de sondă. 4. Ustensilă de uz casnic, confecționată din oțel, ascuțită și prevăzută cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbușon. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.

RAC, raci, s. m., și (3) racuri, s. n. 1. Crustaceu decapod, acoperit cu o carapace de culoare neagră-verzuie (care prin fierbere devine roșie), avînd perechea anterioară a picioarelor în forma unor clești dințați cu ajutorul cărora apucă hrana; trăiește în lacuri și rîuri și e căutat pentru carnea lui gustoasă (Astacus fluviatilis). Mata trebuie să cunoști că racilor le place carne cu miros. SADOVEANU, Î. A. 82. Peștele s-a stricat și racii l-au mîncat. ALEXANDRESCU, M. 404. ◊ Expr. A da înapoi (sau îndărăt) ca racul = a-i merge rău, a regresa. Roșu ca un rac fiert sau ca racul, se spune despre o persoană foarte roșie la față. Numai ce-l văd că vine, roș ca un rac. SADOVEANU, O. I 331. Căpitanul, foc de mînie, ieși din apă roșu, ca un rac fiert. BART, S. M. 101. 2. (În forma articulată) Numele popular al unei constelații în dreptul căreia ajunge soarele la solstițiul de vară (și de unde începe a da înapoi, fiind în declin); cancer. ◊ Tropicul racului (sau cancerului) = cerc imaginar pe globul pămîntesc, la 23°27' nord de ecuator, formînd limita convențională teoretică între zona tropicală și cea temperată boreală. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat diferitelor unelte care prind sau agață (ca picioarele racului): a) ancoră, mîță (4). Unul din plutași apucă racul puternic... și, înfigîndu-l în pămînt, încearcă să oprească pluta. BOGZA, C. O. 378; b) unealtă folosită pentru trasul burlanelor sau al altor piese dintr-o gaură de sondă; c) tirbușon. Călugărul voi să mai destupe una, dar îi luai racul din mînă. HOGAȘ, DR. 272. 4. (Med.) Numele popular al cancerului.

RAC¹ raci m. 1) Crustaceu dulcicol cu carapacea brună-verzuie (roșie după fierbere), având prima pereche de picioare în formă de clește. ◊ Roșu ca ~ul cu fața foarte rosie. A da înapoi (sau îndărăt) ca ~ul a) a se retrage; b) a regresa. 2) la sing. art. pop. Constelație situată în dreptul Soarelui, când acesta ajunge la solstițiul de vară. ◊ Tropicul ~ului paralela de 23°27’ latitudine nordică. Zodia (sau semnul) ~ului unul dintre cele douăsprezece sectoare ale zodiacului; zodia Cancerului. 3) med. pop. Tumoare malignă constând din înmulțirea excesivă a celulelor cu distrugerea țesuturilor vecine normale; cancer. /<sl. raku

RAC² ~uri n. Unealtă care servește la prins sau la agățat. /<sl. raku

rac m. 1. crustaceu decapod, trăiește în ape dulci sub pietre sau rădăcini; coaja-i devine roșie, când e fiert sau fript (Astacus fluviatilis): roș ca racul; rac de mare, stacoj; 2. unul din cele 12 semne ale zodiacului, numit și cancer; 3. sensuri tehnice: a) șurup de fier sau de oțel pentru scos dopuri; b) unealtă pentru vergele de pușcă cu care se scoate încărcătura armei; c) furcă cu care se oprește căruța pe un suiș; d) pl. n. ancora: să ridice racurile și să umfle pânzele POP.; e) belciug. [Slav. RAKŬ; sensurile tehnice fac aluziune la cracii insectei].

rac m. (vsl. rakŭ, rus. sîrb. bg. ceh. pol. rus. ung. rak. V. răcar). Un crustaceŭ (ástacus fluviátilis) care trăĭește în rîurĭ și lacurĭ și care se mănîncă. (Racu are zece picĭoare, dintre care cele doŭă din ainte se deschid ca niște foarfece și poate strînge cu ele foarte tare. Are și doŭă antene lungĭ numite pop. mustățĭ, ĭar coadeĭ poporu-ĭ zice gît. În realitate, capu raculuĭ e tocmaĭ în partea opusă. Dar poporu, pintr’o falsă observațiune, crede că racu, dacă-șĭ tîrîĭe coada, îșĭ tîrîĭe gîtu și capu, și de aceĭa zice că merge înapoĭ. De aicĭ și expresiunea a da înapoĭ, ca racu, a regresa. Racu fert devine stacoșiŭ. De aicĭ și expresiunea roș ca racu). Al șaselea semn al zodiaculuĭ (Iuniŭ): zodia raculuĭ. Astr. Geogr. Tropicu raculuĭ (saŭ canceruluĭ), tropicu de nord. S. n., pl. urĭ. Destupător, sfredel special făcut de scos dopurile de plută din buteliĭ (fr. tire-bouchon) saŭ, pus în vîrfu verigiĭ, de scos furtuĭala din puștile care se încărcaŭ pe la gură și de prins peticile cu care se curăță țeava pin ăuntru. Furcă cu care se oprește căruța cînd se oprește pe un suiș (sîrb. raklje). Ancoră (Vechĭ). O boală teribilă (numită și cancer și schiros) care consistă într’o unflătură internă care degenerează în ulcer și care mănîncă organu unde s’a produs (stomah, ficat, țîță ș. a.). V. crab, stacoj.

raca i vz rac¹

raco i vz rac¹

răc i [At: ALR II, 5735/36 / E: fo] (Reg) Cuvânt cu care se alungă rațele.

ARGINTARIȚĂ (pl. -ițe) sf. Mold. (HASD.) 🌿 = COADA-RACULUI [argint].

ARGINTURĂ (pl. -turi) sf. Băn. 🌿 = COADA-RACULUI [argint].

COADĂ (pl. -de și cozi) sf. 1 Prelungirea din partea dinapoi a corpului animalelor ce ține de șira spinării și cu care aceasta se termină (🖼 1310); Ⓕ: a da din ~, a se gudura, a se linguși ; (P): minciuna cu ~ (ISP.), minciună mare, sfruntată; cu coada între picioare, rușinat, umilit; a scăpa scurt de ~, a scăpa teafăr, fără multă vătămare; 👉 CÎINE ; d’aia n’are ursul ~, de- aceea se ’ntîmplă așa, nu e de mirare atunci că iese rău; get-beget coada vacii, neaoș; a-și băga coada undeva, a se amesteca unde nu-i e treaba; și-a băgat dracul coada între ei, i-a învrăjbit diavolul; a trage pe dracul de ~, a duce un traiu plin de lipsuri, de neajunsuri ¶ 2 🐦 Penele mai lungi deasupra șezutului, la păsări; (P) F: a prins prepelița de ~, s’a îmbătat ¶ 3 🐟 Partea mai subțiată de la capătul de jos al corpului peștilor sau șerpilor: cu doi pești în oală și cu coadele afară, nu se poate (ZNN.); a sărit parc’ar fi călcat pe ~ de șarpe (DLVR.); de aci, Ⓕ: a călca pe cineva pe ~, a-l atinge unde-l doare, a-l vătăma rău cu vorba ¶ 4 🔧 ~-de-rîndunică, cep de formă specială făcut de tîmpIar sau de dulgher, spre a-l vîrî într’o scobitură, cînd vrea să îmbine două bucăți de lemn (🖼 1311) ¶ 5 Părul dinapoia capului, împletit și înnodat cu panglici. ce atîrnă pe spate sau se înfășoară pe creștetul capului (🖼 1312): părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate (EMIN.); de cînd Nemții (sau Muscalii) cu ~, din vremea de de-mult (locuțiune rămasă din timpul ocupațiunii Olteniei, cînd Austriacii purtau coade) (🖼 1313) ¶ 6 🔧 Mînerul sau partea de care se apucă cu mîna (la diferite unelte): coada securii, toporului, lingurii, tigăii, etc.; (P): cu lingura îți dă dulceață și cu coada-ți scoate ochii (PANN); 👉 TOPOR ¶ 7 🌿 Partea unui vegetal de care se leagă frunza, floarea sau fructul: ~ de cireașă; ~ de trandafir ¶ 8 💫 Urmă luminoasă ce însoțește corpul unei comete: s’au arătat o stea pe cer cu ~, de s’au văzut multe zile (NEC.) ¶ 9 👕 Partea dinapoi a unei rochii, a unei mantii, ce se tîrăște pe pămînt: temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor (NEGR.) ¶ 10 👕 Pulpană a fracului: purtau... frac cafeniu deschis cu coadele lungi pînă la glezne (I.-GH.) ¶ 11 ⛹ Fășia de hîrtie sau de cîrpă atîrnată la partea de jos a unui zmeu: Un zmeu cu ~ lungă și cu sbîrnăitoare (DON.) ¶ 12 🚝 Partea dindărăt a unui tren, capătul opus locomotivei : am găsit din norocire un vagon de clasa a doua la coada trenului (CAR.) ¶ 13 Partea dindărăt a unei trăsuri boierești, unde stă feciorul ¶ 14 Capătul sau partea de jos, dinapoi sau din urmă, în opoz. cu „frunte”: coada mesei; coada oștii; a sta în ~; vorb. de persoane, cel ce ocupă rangul din urmă: a ajuns coada cap; mai bine cap la sat decît ~ Ia oraș; mai bine fruntea cozii decît coada frunții ¶ 15 🫀 Extremitatea, unghiul din afară la fie-care ochiu; a se uita, a trage cu coada ochiului, a privi pe furiș ¶ 16 Sfîrșit: coada veacului, cei din urmă ani ai veacului ¶ 17 pl. Rămășițe de lepădat; ceea ce cade de la grînele vînturate sau trecute prin ciur, pleavă ¶ 18 🌿 În legătură cu un alt nume, în spec, de animal, formează o mulțime de numiri de plante: COADA-BOULUI = LUMÎNARE; - COADA-CALULUI¹, plantă acuatică care poartă flori mici și verzi afară din apă (Hippuris vulgaris) (🖼 1314); -COADA-CALULUI² = BARBA-URSULUI¹; - COADA-COCOȘULUI, plantă ierboasă, cu flori albe ce atîrnă în jos, întrebuințată de popor ca leac contra podagrei; numită și „cerceluși”, „clopotele”, „cocoș”, „iarbă-de-dureri” sau „pecetea- lui-Solomon” (Polygonatum officinale, pol. mul- tiflorum) (🖼 1315); -COADĂ-DE-GĂINĂ = ROCOINĂ 1; -COADA-IEPEI = BARBA-URSULUI¹; – COADA-LEULUI = TALPA-GÎȘTEI¹; – COADA-LUPULUI¹ = LUMÎNARE; – COADA-LUPULUI² = LUMÎNĂRICĂ; – COADA-MIELULUI¹, plantă cu frunze lucitoare și flori violete (Verbascum phoeniceum) (🖼 1316); – COADA-MIELULUI² mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori de un albastru-deschis, cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata) (🖼 1317); – COADA-MIELULUI³ = LUMÎNARE 2 ; -COADA-MÎNZULUI¹ = BARBA-URSULUI¹; -COADA- MÎNZULUl² = COADA-CALULUI¹; – COADA-MÎȚEI¹, plantă ierboasă cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum) (🖼 1318); -COADA-MÎȚEI² = PAPANAȘI 2; - COADA- MÎȚEI-DE-BALTĂ, nume dat unor mușchi de coloare albă-gălbuie, ce cresc prin locurile umede, unde contribue, în mare parte, la formarea combustilului numit turbă (Sphagnum cymbifolium);-COADA-PRICULICILOR = BARBA-POPEI: - COADA-RACULUI, plantă ierboasă, cu flori mari, frumoase, de coloare galbenă (Potentilla anserina) (🖼 1319); – COADA-ȘOARECELUI , COADA-ȘORICELULUI, COADA-HÎRȚULUI (Băn. „sorocină”), plantă ierboasă, cu flori albe dispuse în capitule, întrebuințată de popor ca leac contra tusei sau pentru curățirea sîngelui (Achillea millefolium) (🖼 1320); -COADA-VACII¹, plantă țepoasă, cu flori albe, ce crește pe lîngă drumuri (Echium altissimum); -COADA-VACII², plantă ierboasă, cu flori violete; numită și „jale” (Salvia silvestris) (🖼 1321); -COADA-VACII³ = BĂTRÎNIȘ; – COADA-VACII⁴ = LUMÎNARE 2 ;-COADA-VACII⁵ – LUMÎNĂRICĂ 2; -COADA-VULPII, plantă ierboasă, cu flori verzi, ce crește prin livezi și finețe; numită și „codină” (Alopecurus pratensis) (🖼 1323); -COADA-ZMEULUI, plantă ierboasă, veninoasă, cu tulpina tîrîtoare, care face niște bobițe roșii (Calla palustris) (🖼 1322); - CINCI-COADE – CĂLDĂRUȘĂ 3 ¶ 19 🐦 COADĂ-ROȘIE = CODROȘ ¶ 20 Băn. 🐦 COADĂ-FĂLOASĂ = CODOBATURĂ [lat. coda].

UN¹ (genit. unui), f. O (genit. unei) I. adj. num. cardinal. Cel dintîiu din toate numerele: un om, un lup, un ceas, un cuvînt; o femeie, o vacă, o lună, o vorbă; decît un an cioară, mai bine o zi șoim (ZNN.); are doi copii: un băiat și o fată; au fost odată doi oameni, un bărbat și o muiere (RET.); Judecătorii l-au osîndit la șase luni și o zi; copilul a împlinit ~ an și o lună; a cerut un leu daune-interese; (P): cu un rac tot sărac 👉 RAC I 1. II. UNU(L) (genit. unuia), f. UNA (genit. uneia) num. cardinal și (pl. m. unii, f. unele; – gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora) pron. nehot. 1 Numărul, cantitatea ce reprezintă unitatea: împăratul avea trei feciori, doi mai mari, sfătoși și făloși, iar unul mai mic (RET.); decît zece trebi și rele, mai bine una și bună (ZNN.); îi trase una cu sete, că punga plesni ca o bășică de bou (DLVR.); De cînd sînt eu pe pămînt Numai trei mîndre-am avut: Una’n deal Ca ș’un pahar, Una’n vale, Mîndră tare, Una’n capul satului, Ca și floarea crinului (IK.-BRS.); unul la sută; una la mie; bărbatul e major la douăzeci și unul de ani; o mie și una de nopți; (P): una și cu una fac două, lucrul e destul de lămurit, nu-l poți interpreta altfel; a ști una și bună 👉 BUN I 24; tu știi una, eu știu mai multe 👉 ȘTI I 1; una la mînă 👉 MÎNĂ1 B, f.; nici una, nici două, cu una cu două 👉 DOI3; din două una sau una din două, ori una, ori alta, ori... ori...; pînă la unul 👉 PÎNĂ¹3; (unul) cîte unul sau cîte unul, cîte unul, numai unul la fie-care dată și pe rînd: toată noaptea au dat den sinețe și nu cîte unul, ce toți odată (M.-COST.); acest împărat avea cincizeci de fete și... pe toate le trimese la Ercule, cîte una, cîte una (ISP.); (tot) unul și unul, tot oameni aleși, caracteristici: sat vechiu, răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvîntului, cu gospodari tot unul și unul (CRG.); ele erau mai multe la număr, tot una și una de frumoase (ISP.); Bucov. unul ca unul, unul ca și celălalt: la chip drept că-s unul ca unul, dar la fire tot se deosebesc în cîtva (SB.) ¶ 3 Asociat sau în opozițiune cu altul, alta: tot două oale-mi fierb: una seacă și alta goală (PANN); unii susțin una, alții alta; una îl întrebi și alta răspunde (CAR.); una pre alta hulește și defaimă și una pre alta va să o pogoare și să o calce (GR.-UR.); nu înțelegea unul altuia ce grăia și rămase lucrul lor neisprăvit (N.-COST.); și unii și alții sîn' vinovați; 👉 ALT²5; pînă (la) una alta. deocamdată: pînă una alta, îi schimbă merele și-i puse altele în locul lor (ISP.); dar pînă la una alta, știi ce-am gîndit eu astă noapte? (CRG.) ¶ 3 De una, a) de altfel, de altminteri: de una, poate ar fi mai bine să plece; b) laolaltă, împreună: sat... împărțit în trei părți care se țin tot de una (CRG.); c) îndată, pe loc, imediat: cum o intrat în ogradă, de una o trecut printre oameni (VAS.) ¶ 4 De-a-una, numai decît, îndată, pe loc: albina, auzind aceasta... de-a-una și sboară de unde era ascunsă (MAR.); 👉 TOTDEAUNA ¶ 5 Într’una, Mold. Bucov. Trans. (tot) una, necontenit, mereu: îi merge gura într’una; se ține într’una de ștrengării; fata, care voește ca un flăcău să o iee de soție, ia o cheutoare de la cămeșa lui... și poartă cheutoarea tot una la sine (GOR.); nu ședea nici-cînd pe-acasă, ci îmbla tot una’n vitejii (SB.); de cînd v’ați însurat, ați dus-o una cu bencheturile, cu zaifeturile (ALECS.) ¶ 6 ‡Într’una, împreună: merg oamenii la beserică, cum acolo într’una cu popa și cu tot nărodul să facă rugăciune (COR.) ¶ 7 Tot una, deopotrivă, egal, la fel: amîndoi erau tot una de tari (SB.); Tot una-i dacă astăzi sau mîine am să mor (EMIN.) ¶ 8 Nici de unele, de nici unele, nimic: la conace era grijit tot ce trebuia... să nu fie lipsă nici de unele (MUST.); care fu mirarea lui, cînd i se spuse că acolo nu va putea găsi nici de unele, fiindcă erau prea săraci (ISP.); tu n’ai părinți, adăpost n’ai, haine nu, n’ai de nici unele (CAR.) ¶ 9 Une ori 👉 UNEORI; ‡une-date 👉 DATĂ¹1 ¶ 10 De ună zi 👉 DEUNĂZI ¶ 11 În enumerări, în chitanțe, polițe, etc. se întrebuințează adesea una în loc de o: fie-care locuință se compune din un antreu, una cameră de dormit, una sufragerie și una bucătărie; am primit una mie de lei ¶ 12 Singur, unic: Dumnezeu e unul; numai unul Dumnezeu știe cît sînt de nevinovată! (ISP.); Și era una la părinți Și mîndră’n toate cele (EMIN.); botezară copilul și îngrijiră de dînsul, mă rog, ca unul la părinți (ISP.) ¶ 13 Nici unul, nici una 👉 NICI II 2. III. UNU(L) sbst. Cifra 1, nota 1: trei unu(l) de-a rîndul se citesc o sută și unsprezece; scrie pe unu(l) dinaintea lui zero; i-a dat unu(l) la geometrie. IV. UN, f. O (gen.-dat. m. unui, f. unei; – pl. m. f. niște, gen.-dat. unor) art. nehot.: un om înalt, o femeie frumoasă; acea casă era a unui bătrîn și a unei bătrîne cari n’aveau copii (RET.); Și se tot duce, s’a tot dus De dragu-unei copile (EMIN.); un altul; un al treilea; simți că în creierii lui se petrece un ce de care nu-și putea da seama (ISP.); un du-te, vino; nici un, nici o 👉 NICl II 2 [lat. unus, una].

îracul-de-míne, V. sărac.

rácul-de-mine, V. sărac.

+Rac (zodie) s. propriu m.; (nativi din zodia Rac) pl. Raci

rac (crustaceu) s. m., pl. raci

rac s. m., pl. raci

rac s. m., pl. raci

coada-racului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-racului

+Racul (constelație) s. propriu m. art., neart. Rac (Altarf este steaua cea mai strălucitoare din ~) corectat(ă)

racul-pământului (plantă) s. m. art.

!Tropicul Racului s. propriu n. art.

coada-racului (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-racului

!racul-pământului (plantă) s. m. art.

Tropicul Racului s. propriu n.

coada-racului (bot.) s. f.

racul-pământului s. n.

Tropicul Racului s.pr. n.

RAC, raci, s. m. ~ 4. (Mold.) ~ 6. (Înv.) Ancoră. 7. (Mil.) Unealtă de fier, de diferite forme, de unul din capetele căreia este fixată o tijă și care se întrebuințează pentru a extrage proiectilele de pe țeava unei arme de foc. 8. Darac. (din sl. rakŭ; cf. bg., scr., pol., rus. rak, magh. rák) – Definiție incompletă.

rac (raci), s. m. – 1. Crustaceu de rîu (Astacus fluviatilis). – 2. (Înv.) Cancer, tumoare malignă. – 3. Cancer, constelație. – 4. (Înv.) Ancoră. – 5. (Mold.) Tirbușon. – 6. Extractor. – 7. Greblă, pieptene. – Mr. (a)rac, megl. rac. Sl. rakŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 42), cf. bg., sb., cr., pol., rus. rak, mag. rák. – Der. răcar, s. m. (pescar de raci); răculeț, s. m. (plantă, Polygonum bistorta), cf. numele său științific; răcușor, s. m. (insectă, Nepa cinerea); racovină (var. răcovină, răcoină, rocoină), s. f. (plantă, Stellaria media; Alsine verna; Anagallis arvensis), din sl. (sb., rus.) rakovina; rocoțea, s. f. (plantă, Stellaria graminea), probabil de la cuvîntul anterior, prin contaminare cu rotoțea, cf. roată; rocoțel, s. m. (plantă, Holosteum umbellatum); răciuină, s. f. (plantă, Galium angustifolium); răciul, s. n. (Mold., plasă de prins raci de rîu), probabil var. de la răcilă, s. f. (Munt., plasă de pescuit raci), din sb. račilo (Candrea); racilă, s. f. (boală cronică, indispoziție), cu suf. sl. -ilo, cf. rotilă; rociu, s. n. (plasă de pescuit raci), din mag. rácsa (Cihac, II, 524).

RAC subst. 1. – (Moț); Racu, ard. (Met 277; Paș; Mar); -l, mold. 2. Răcul log., olt. (Sur VI); -escu, T. (RI XIV 145); -iști s.; -a, țig. (16 B IV 16); Raco (Ard). 3. Cu suf. onomastic -a, Raca fam. (Hațeg). 4. Râca b. (Puc) și s. (17 B IV... ). 5. Racea (16 B V 200); – călăraș 1655 (Sd IV 38); – olt. (Gorj 94). 6. Răcea, St. (16 B V 465); Răc/ești s., mold. (Sur XI); -eni s. sau < adj. rece, var. „răce”. 7. Răcoasa s. < subst. „loc bogat în raci”. 8. Răcușana s. 9. Cf. Racăl, Oprea (Giur 274). 10. + -otă: Racotă, Ioan, munt. (Fil); – Miho 1620 (IO 51). 11. Racoș din Bîrsa (Sd X).

RACU, com. în jud. Harghita; 1.548 loc. (2005). Situată în depr. Ciuc; pragul de la R., alcătuit din roci mai dure de natură eruptivă, desparte compartimentul Ciucului superior de cel mijlociu. Exploatări de balast. Ruinele unei cetăți dacice fortificate (sec. 1 d. Hr.), biserică romano-catolică (sec. 13), cu zid de incintă, și conacul „Cserei”. Atestat documentar în 1333.

RACUL V. Cancerul.

Potentilla anserina L., « Coada racului ». Specie care înflorește vara-toamna. Flori galbene, aurii, mari, solitare. Frunze penate, foliole alungite, dentate, pe față verzi, pe dos albe- serici. Plantă erbacee, perenă, cu tulpină repentă. Preferă locuri nisipoase și umede.

a da cu jula / cu racu’ / cu zula expr. a fura.

a merge ca racul expr. 1. a merge cu spatele înainte. 2. (fig.) a regresa.

roșu ca racul expr. (d. oameni) congestionat, roșu la față.

RAC s. v. ancoră, cancer, coropișniță, destupătoare, neoplasm, tirbușon, tumoare malignă.

RAC s. 1. (ZOOL.; Astacus fluviatilis) (rar) stacoj. 2. (pop.) cancer. (Zodia ~ului.)

rac s. v. ANCORĂ. CANCER. COROPIȘNIȚĂ. DESTUPĂTOARE. NEOPLASM. TIRBUȘON. TUMOARE MALIGNĂ.

RAC s. 1. (ZOOL.; Astacus fluviatilis) (rar) stacoj. 2. (pop.) cancer. (Zodia ~.)

COADA-RACULUI s. v. turiță-mare.

TRIFOIUL-RACULUI s. v. vătămătoare.

TROPICUL RACULUI s. (GEOGR.) (pop.) tropicul cancerului.

coada-racului s. v. TURIȚĂ-MARE.

TROPICUL RACULUI s. (GEOGR.) (pop.) tropicul cancerului.

rac, raci, s.m. (med.) Cancer. ■ (onom.) Raci, poreclă pentru locuitorii din Ungurași. ■ În Trans. și Moldova (ALR, 1938, h. 173). – Din sl. rakǔ (Scriban, DEX, MDA).

rac, raci, s.m. – 1. (zool.) Crustaceu comestibil cu o pereche de picioare în formă de clește (Astacus fluviatilis). 2. (med.; pop.) Cancer (Faiciuc,1998). ♦ (onom.) Raci, poreclă pentru locuitorii din Ungurași (AER, 2010). – Din sl. rakǔ (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).

rac, -i, s.m. – (med.) Cancer (Faiciuc 1998). – Din sl. rakǔ, magh. rák.