*radicál, -ă adj. (mlat. radicalis, d. lat. radix, radícis, rădăcină). Al rădăciniĭ, de la rădăcină: pedúncule radicale. Fig. Relativ la principiu (la esența) unuĭ lucru: vițiŭ, radical. Din rădăcină, absolut, complet: vindecare radicală. Care vrea reforme absolute în politică: partidu radical din România a avut de șef pe Gheorghe Panu. S. m. orĭ f. Partizan al radicalizmuluĭ. S. n., pl. e, rar urĭ. Gram. Rădăcină: radicalu unuĭ cuvînt. Chim. Substanță care, combinîndu-se cu oxigenu, formează un acid: potasiu e radicalu potaseĭ. Mat. Semn supt care se pune o expresiune algebrică saŭ un număr pentru a arăta că e supus uneĭ extragerĭ de rădăcină. (Forma luĭ e un V cu brațu drept prelungit: √ ). Adv. Din rădăcină, de tot: a distruge radical. A vorbi radical saŭ pe radical (Pop.), a vorbi cu cuvinte noĭ și neștiute de popor.