REAVĂN, -Ă, reveni, -e, adj. (Mai ales despre soluri) Care are atîta umiditate încît lucrările de cultură se pot executa în condiții optime; jilav. V. umed. Cu pasul liniștit mergînd mă leagăn, Îmi vine să mă culc pe lutul reavăn Și să ascult cum lanurile cresc. BENIUC, V. 55. Mîna lui Petre era grea și aspră și reavănă ca pămîntul. REBREANU, R. I 68. Un miros de pămînt reavăn și proaspăt plutea în urma plugului ca o mireasmă înviorătoare a țarinii. SANDU-ALDEA, U. P. 7. ♦ Cu puțină umezeală; răcoros, proaspăt. Începu să bată ușor un vînt reavăn și zăpada încetă să mai cadă. DUMITRIU, N. 14. Un copil ieșit din pădurea reavănă și beznatecă ducea două capre înspre sat. POPA, V. 240. Un miros reavăn de pămînt te obsedează. ANGHEL, PR. 173.