RECONSTITUI vb. IV. tr. 1. A constitui din nou, a recompune. ♦ (Lingv.) A stabili forma aproximativă a unui cuvînt neatestat dintr-o limbă pe baza legilor de corespondență fonetică. 2. A restabili un fapt așa cum a fost. ♦ A stabili la fața locului împrejurările în care s-a petrecut o infracțiune. 3. A reface un edificiu, o operă de artă pe bază de fragmente sau de documente. [Pron. -tu-i, p. i. reconstitui, 3,6 -ie. / cf. fr. reconstituer].