REFACE, refac, vb. III. Tranz. 1. A face din nou (ceva rău făcut sau în parte distrus); a drege, a repara. Muncitorii își iau angajamentul ca în 12 ore, cu experiența pe care o au acum, să refacă proba. BARANGA, I. 218. ◊ Fig. Avea-va el această putere uriașă să refacă totul din temelie, în viața lui atît de prost începută? GALACTION, O. I 127. Redă-mi puterea biruinții, Refă-mă omul care-am fost. MACEDONSKI, O. I 38. 2. A aduce din nou în starea (de înflorire) în care era mai înainte; a reconstrui. Mănăstirea fu arsă... la 1745, refăcută după patru ani. IORGA, L. II 158. ◊ Refl. pas. După alungarea francezilor, Moscova s-a refăcut. STANCU, U.R.S.S. 99. ♦ Refl. A se face din nou sănătos, a se întrema, a se înzdrăveni, a se însănătoși. Prin odihnă s-a refăcut complet. 3. A preface, a schimba, a transforma. Crestăturile păreau foarte vechi, fiindcă scoarța [copacilor] se refăcuse. GALACTION, O. I 210. Au imprimat o direcție nouă întregii psihologii... «refăcînd» toate capitolele. IBRĂILEANU, S. 224.