REFUGIU, refugii, s. n. 1. Loc de scăpare, de ocrotire, de adăpostire în fața unei primejdii sau a unei neplăceri; azil. V. adăpost. Mi-am găsit În iarbă Refugiul favorit. TOPÎRCEANU, B. 30. Vornicul Dumbravă reușise a scăpa în Transilvania, avînd nobleța de a căuta refugiu la generozitatea unui inamic. HASDEU, I. V. 169. ♦ Fig. Consolare, mîngîiere, alinare. Unii căutau refugiul în trecut, alții în viitor. IBRĂILEANU, SP. CR. 85. ♦ Porțiune ridicată, amenajată ca un trotuar, pe partea carosabilă a unei străzi (mai ales în stațiile de tramvai), pentru a reglementa circulația, a ușura traversarea străzii etc. 2. Faptul de a se refugia; timp petrecut ca refugiat într-un anumit loc. Mulțimea asta nu vrea decît să despacheteze bagajele făcute pentru refugiu. CAMIL PETRESCU, U. N. 422. Se reîntîlniseră la Iași, în timpul refugiului. id. N. 31.