REGRETA, regret, vb. I. Tranz. A simți un regret, a fi cuprins de părere de rău (pentru o faptă), a-i părea rău (după ceva sau după cineva); a se căi. Astăzi am regretat sprijinul pe care i l-am dat. DUMITRIU, N. 36. Acum regret și mai mult despărțirea noastră. SADOVEANU, Z. C. 77. Regret albia-ți frumoasă, Amaradie iubită, Regret piscurile tale coperite de păduri. MACEDONSKI, O. I 9. Nu poate cineva decît a regreta activitatea în darn cheltuită atîtor oameni laborioși! NEGRUZZI, S. I 341. ◊ Absol. Regret, dar nu știu să dansez, declară umilit... Guță. C. PETRESCU, C. V. 196. – Prez. ind. și: (învechit) regretez (ALEXANDRESCU, M. 72).