*relatív, -ă adj. (lat. relativus. V. core- și super-lativ). Privitor, în relațiune (în raport) cu, despre: chestiunĭ relative la apărarea țăriĭ. A căruĭ noțiune e legată de alta: tată și fiŭ îs terminĭ relativĭ. Contingent, proporțional, comparativ (nu absolut): fie-care are valoarea luĭ relativă; om e un termin absolut, ĭar tată e un termin relativ; muntele e în repaus absolut față de pămînt și relativ față de univers. Gram. Care se raportă la un nume precedent: care e un pronume relativ, propozițiunea care începe cu care e relativă. Muz. Tonurĭ relative, tonurĭ majore și minore care aŭ la cheĭe tot acel număr de diejĭ orĭ de benolĭ: tonu minor e la un ton și jumătate deasupra relativuluĭ luĭ minor. Fil. Lucru relativ (în opoz. cu absolut). Adv. În privința unuĭ lucru saŭ persoane, despre: a vorbi relativ la școală.