*reliéf n., pl. urĭ (fr. relief [în doŭă silabe: relĭef], subst. verbal d. relever, a rîdica, a releva). Rîdicătură, înălțime (munțĭ ș. a.): reliefu Elvețiiĭ e foarte accidentat. Ĭeșitură, proeminență (în sculptură): un baso-relief. Fig. Strălucire, lustru, distincțiune: un stil fără relief. A scoate în relief, a scoate la iveală (în evidență), a face să atragă atențiunea. A da relief, a da lustru, a da calitățĭ distinctive.