RELIEF, (rar) reliefuri, s. n. 1. Ridicătură, proeminență pe o suprafață. Aurul avea nuanțe verzui, vechi: reliefurile puțin tocite. C. PETRESCU, A. 325. Mă uitam în zarea capricios tăiată de relieful munților. GALACTION, O. I 344. ◊ Loc. adj. În relief = cu trei dimensiuni, ieșit în afară dintr-un plan, proeminent. Litere în relief. ▭ Vasele mari, de aur sau de argint, poartă pe marginile lor, în relief, oameni și cai în mișcare, excelente realizări de artă. STANCU, U.R.S.S. 122. ◊ Expr. A scoate în relief = a scoate în evidență, a pune în lumină, a sublinia, a reliefa. A ieși în relief v. ieși. ♦ Fig. Contur, forță, strălucire. Traducerile fără relief ale lui Aristia, Costache Caragiale le declama cu ifos și patos. SADOVEANU, E. 69. Și cîteodată această delicateță și acest adevăr se arată cu atîta relief într-un singur vers! GHEREA, ST. CR. III 274. 2. Conformație a suprafeței solului din punctul de vedere al înălțimilor. Relief accidentat. ▭ Satul întreg și jumătate din hotar se întindeau în fața lor ca o hartă mare cu reliefuri în culori. REBREANU, I 67. 3. (Impropriu) Basorelief. În această versiune nu este văzut Bachus pre nici un relief, pre nici o pictură cunoscută pînă astăzi. BOLLIAC, O. 268. – Variantă: reliev (ODOBESCU, S. III 68) s. n.