RELUARE s. f. (< relua < re + lua, după fr. reprendre): exprimare din nou a subiectului sau a subiectivei (prin formele de nominativ ale pronumelui personal de persoana a III-a), a complementelor directe și indirecte (prin formele neaccentuate de persoana a III-a ale pronumelui personal sau ale pronumelui reflexiv) și a subordonatelor completive directe și indirecte (prin formele neaccentuate de persoana a III-a ale pronumelui personal), ca în exemplele „Virtutea pentru dânșii ea nu există” (M. Eminescu), „Cine știe secretul spune el mai târziu”, „Pe colegi i-a primit bine”, „Pe sine nu se înțelege”, „Lui Matei i-a trimis o carte”, „Sieși își reproșa acest lucru”, „Pe cine vezi acolo să-l oprești”, „Cui întârzie atrage-i atenția”.