REPERCUTA, pers. 3 repercutează, vb. I. Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se răsfrînge, a se retransmite, a reveni. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «asupra», mai rar «în») A avea urmări, consecințe, a-și manifesta efectele. Abuzul de mîncare și de băutură se repercutează asupra sănătății. ▭ Nu-mi sînt indiferenți... seceta ori foametea pe care o îndură ei știu că se repercutează în viața mea de fiecare zi. C. PETRESCU, Î. II 267. – Conj. prez. și: pers. 3 să repercute (ANGHEL-IOSIF, C. M. I 96).