RESPIRAȚIE, respirații, s. f. Proces fiziologic constînd din schimburi de gaze între țesuturile vii ale plantelor și animalelor și mediul înconjurător; acțiune ritmică și mecanică prin care animalele superioare inspiră (pe nas sau pe gură) aerul ambiant conținînd oxigenul necesar întreținerii vieții și expiră bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderi; răsuflare. Și toți, îngrămădiți la provă, ca o turmă speriată, muți și palizi, cu respirația tăiată, privesc țintă înainte la orizont. BART, S. M. 38. El urmă mai departe rar, de-abia vorbind, cu respirația scurtă. D. ZAMFIRESCU, R. 57. ◊ (Poetic) După ora două nu s-a mai auzit decît respirația domoală a orașului adormit. BOGZA, M. S. 10. ◊ (Rar, considerat ca unitate de măsură) Izvorul e aproape, la cîteva respirații numai. BOGZA, C. O. 18. ◊ Respirație artificială = mișcare mecanică care se execută asupra corpului unui pacient, pentru a provoca reluarea mișcărilor normale respiratorii, întrerupte în caz de asfixie, sincopă etc. ◊ Expr. Operă (studiu, lucrare) de largă respirație = operă (studiu, lucrare) de mare amploare. ♦ Aerul expirat, suflare. Încep a obosi, te ocolesc, nu se mai pleacă deasupra să le simți respirația caldă. C. PETRESCU, Î. II 54. Îi simt respirația fierbinte. SAHIA, N. 20.