reticență sf [At: ȘĂINEANU / V: (îvr) ~ție / Pl: ~țe / E: fr réticence, lat reticentia] Trecere sub tăcere a unui lucru care trebuie spus Si: omisiune, reținere. 2 Rezervă într-o anumită chestiune. 3 Figură de stil prin care vorbitorul, întrerupându-și exprimarea, lasă totuși să se înțeleagă lucrurile trecute sub tăcere.