RETICENȚĂ, reticențe, s. f. Omisiune voită, trecere sub tăcere a unui lucru care trebuie spus; reținere, rezervă într-o anumită chestiune. ♦ Figură retorică prin care vorbitorul, întrerupându-și brusc expunerea, trece la altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce a voit să spună. – Din fr. réticence, lat. reticentia.