RETICENȚĂ, reticențe, s. f. Trecere sub tăcere a unui lucru; reținere, rezervă față de ceva sau de cineva. Putem continua [discuția] fără reticențe protocolare. C. PETRESCU, O. P. I 127. O țesătură de jumătăți de adevăruri, de reticențe perfide, de exagerații din care însă fără greutate se desface partea utilizabilă. IORGA, L. II 623. În acest «cînd ai ști», urmat de o trăgănată și oarecum confidențială și dureroasă reticență, un tălmăcitor de gînduri omenești ar fi putut ceti întreaga istorie a unui suflet dezgustat. HOGAȘ, M. N. 100. ♦ Figură de stil care arată întreruperea bruscă a vorbirii, autorul trecînd la altă idee și lăsînd numai să se înțeleagă ceea ce a voit să spună.