REVĂRSA, revărs, vb. I. 1. Refl. (Despre ape curgătoare) A se vărsa peste margini, a trece peste maluri, a ieși din albie; a inunda. Rîul s-a revărsat. ◊ Fig. Satul, cu casele răzășilor, curate și albe, se revărsa pe coastă în livezi. SADOVEANU, O. VII 101. ♦ A curge îmbelșugat. (Cu pronunțare regională) Un șuvoi de apă... cu repegiune se răvarsă din vîrful unor prea înalți munți. DRĂGHICI, R. 9. ◊ (Metaforic) Un pîrîu de sînge purpuriu se revărsa pe umerii și sînul ei. NEGRUZZI, S. I 295. ♦ Fig. (Familiar; despre trupul omului sau despre părți ale lui) A se lăți și a atîrna de prea multă grăsime. Acel ochi și cu tovarășul lui, împreună c-o față rumănă și c-un trup revărsat din sîni și din șolduri, se arătară în umbră. SADOVEANU, B. 182. ♦ Tranz. A face sau a lăsa să curgă, în cantitate mare, peste ceva. Pîrău mic și fără nume, Ce curgea tainic în lume Printre flori revărsînd spume. ALECSANDRI, P. I 30. 2. Refl. Fig. (Despre oameni, vehicule etc.) A se răspîndi, a se împrăștia în număr mare, a năvăli, a împînzi. Cînd se deschideau porțile uzinelor, se revărsa spre oraș un fluviu de oameni. BOGZA, C. O. 308. S-au revărsat ca lăcustele asupra țării... birarii. SADOVEANU, O. VII 104. Mulțimea se revărsase din uliță în ograda și în parcul conacului ca un rîu care și-a schimbat brusc albia. REBREANU, R. II 188. Nemaiîncăpînd pe drumul îngust, [casele] se revărsaseră peste cîmp, prin arătură. D. ZAMFIRESCU, R. 84. ◊ Tranz. Dimineața, care nu întîrzie să se ivească, revarsă spre podurile plutitoare ale Oltului un adevărat șuvoi de oameni. BOGZA, C. O 294. 3. Refl. (Despre lumină sau căldură) A se împrăștia, a se răspîndi, a se difuza. Frumos e-aici la margine de sat! A înflorit în curte oțetarul... Lumina prin ferești s-a revărsat. DEȘLIU, M. 37. Dorm și-arinii de pe maluri Și căldura valuri-valuri Se revarsă. COȘBUC, P. I 222. Și din oglindă luminiș Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătînd închiși Pe fața ei întoarsă. EMINESCU, O. I 168. ◊ Expr. A se revărsa zorile (sau zori de ziuă) sau a se revărsa de ziuă = a se ivi zorile, a se lumina de ziuă. Curînd o să se reverse de ziuă. GANE, N. II 180. Cînd se revărsa zorile, noi ne și luaserăm ziua bună. ALECSANDRI, C. 33. Zori de ziuă se revarsă peste vesela natură. id. P. A. 120. ◊ Tranz. În locul lui menit din cer Hyperion se-ntoarsă Și ca și-n ziua cea de ieri lumina și-o revarsă. EMINESCU, O. I 178. A nopții stea revarsă lumina p-a mea frunte. ALEXANDRESCU, P. 28. ◊ (Despre sunete) Părea că ascultă cîntarea gravă a clopotului din turn, care se revărsa tremurînd în întinderi. SADOVEANU, O. VII 102. Falnic freamăt vine Pe înalte căi, Crește, se revarsă Pînă-n fund de văi. CERNA, P. 115. Al muzicilor sunet care-n valsuri cadențate Se revarsă. MACEDONSKI, O. I 242. ◊ Tranz. Apele Oltului își revarsă cîntecul lor larg și generos. BOGZA, C. O. 221. (Fig.) Se tîngui și se revoltă, revărsîndu-și durerile... într-un puhoi de fraze. REBREANU, P. S. 148. 4. Tranz. (Popular) A arunca, în cantitate mare, peste ceva; a împrăștia, a risipi, a presăra din belșug. Peste masă, Grîu revarsă. TEODORESCU, P. P. 18. Împle-ți [de galbeni] poala plină, rasă, Și-o revarsă-aici pin casă. ALECSANDRI, P. P. 125. ◊ Fig. Mi-s cînturile otrăvite Și-n veci eu n-am tăgăduit-o: Pe primăvara vieții mele Otravă revărsași, iubito. IOSIF, T. 118. Cu farmecul luminii reci Gîndirile străbate-mi Revarsă liniște de veci Pe noaptea mea de patemi. EMINESCU, O. I 179.