*rezérvă f., pl. e (fr. réserve, it. riserva; rus. rezérv). Arm. Acea parte a armateĭ care se compune din oamenĭ cam de 30-40 de anĭ și care nu e chemată de cît la războĭ saŭ alt caz grav. Acea parte din trupe care e lăsată maĭ în urmă ca să fie odihnită și gata de atac atuncĭ cînd cele-lalte trupe vor avea nevoĭe de ajutor. Ofițer în rezervă, ofițer care se face din absolvențiĭ cursuluĭ superior al școalelor secundare după ce a făcut un an stagiu de soldat, a trecut un examin de plotonier și a fost înaintat în fine sublocotenent. Eĭ există numaĭ în trupele de uscat și înaintează în timp de pace numaĭ pînă la gradu de maĭor depunînd în acest caz alt examin. Se maĭ numesc „ofițerĭ în rezervă” și ofițeriĭ retrașĭ din activitate, dar ținuțĭ încă la dispozițiunea armateĭ. Aceștĭa există și în marină și pot avea orĭ-ce grad. Pin ext. Parte cruțată din alta maĭ mare (cum ar fi o parte din copaciĭ uneĭ pădurĭ tăĭate, o parte dintr’o sumă destinată altĭ scop ș. a.). Rezerve nutritive saŭ alimentare, parte din mîncare prefăcută în corp și ascunsă pin țesuturĭ p. a servi la nevoĭe (în timp de foame îndelungată). Jur. Rezervă legală, acea parte din moștenire de care testatoru nu poate dispune liber, ci trebuĭe s’o lase copiilor saŭ altor moștenitorĭ legitimĭ. V. cotitate). Fig. Restricțiune: amiciția nu admite rezervă. Cumpătare, măsură: a vorbi cu rezervă. Rezervă mentală, V. restricțiune. A face rezerve, a nu admite în întregime un act orĭ o ideĭe: fac rezerve în privința celor afirmate de el. Fără rezervă, fără excepțiune, în total: a admite fără rezervă. Supt rezervă, cu excepțiune, lăsînd loc p. vre-o excepțiune: a da o știre supt rezervă.