Definiția cu ID-ul 930008:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
RISIPI, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. (Cu privire la lucruri) A arunca, a împroșca în toate părțile; a împrăștia. Și-n fuga lui turbată, risipea cu piciorul pietrele ce se rostogoleau în vale. GANE, N. I 80. Scorpia... dete cu coada și risipi focul. ISPIRESCU, L. 138. ◊ Refl. Praful se risipi pe lemnul mesuței. C. PETRESCU, C. V. 377. ♦ Refl. (Despre abstracte) A se răspîndi, a se propaga. Printre școlari se risipi iute zvonul respectuos că venise un student de la Cernăuți care citise întreaga bibliotecă gimnazială. CĂLINESCU, E. 107. ♦ A așeza ici și colo; a presăra. Cumpăr singură flori pe care le aduc și le risipesc în vasele smălțuite. CAMIL PETRESCU, P. 12. 2. Tranz. (Cu privire la avere, la bunuri materiale etc.; în opoziție cu economisi) A cheltui fără socoteală, a împrăștia fără cruțare; a irosi, a părădui. Zăbovise o viață întreagă la Paris, risipise toată averea adunată de străbunii săi din truda șerbilor. I. BOTEZ, ȘC. 41. Mare stare să ai tu, tinere, de o risipești așa. ISPIRESCU, L. 279. Îi place banul ca să-l risipească: de aceea îl adună de oriunde poate, cu orice preț. BOLINTINEANU, O. 252. (Absol.) Lucrul adună, iar lenea risipește = omul harnic e econom, iar omul leneș, cheltuitor. (Refl. pas.) Rezerva de la început se risipise, C. PETRESCU, C. V. 297. ◊ Fig. Risipit-am fără milă tinerețea, viața mea. EFTIMIU, Î. 105. Căci pentru care altă minune decît tine, Mi-aș risipi o viață de cugetări senine? EMINESCU, O. I 232. (Refl.) Mi se risipea viața în moliciune... și cărți de joc. D. ZAMFIRESCU, R. 96. ♦ A distruge, a prăpădi. (Refl.) Să nu o asculte [pe nevastă] îi era că i se risipește casa și își pierde rostul. ISPIRESCU, L. 333. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspîndi în toate părțile; a se împrăștia, a se răsfira, a se răzleți. Cele ale căror bărbați nu sosiseră nici de data asta se risipeau pe țărm, cu mîna la gură și cu ochii la orizontul plumburiu. DUMITRIU, P. F. 32. Mii întregi se risipesc, Alte mii în loc sosesc. ALECSANDRI, P. II 16. ◊ Expr. A se risipi ca potîrnichile (sau ca puii de potîrniche) v. potîrniche. ◊ Tranz. Am o cloșcă: noaptea strînge puii și ziua-i risipește (Casa). GOROVEI, C. 47. ♦ Tranz. (Cu privire la cete, armate etc.) A pune pe fugă, a respinge, a înfrînge. Mergi în Dacia, grăbește, Pe barbari de-i risipește. ALECSANDRI, P. II 12. Și tăia, nene, tăia, Pe tătari îi risipea. id. P. P. 198. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a se spulbera, a dispărea, a pieri. A venit primăvara, s-au risipit norii. STANCU, D. 108. Cum se risipește mireasma în ger, așa s-au dus toate. SADOVEANU, B. 67. Ceața se risipi și ei rămaseră teaferi. ISPIRESCU, L. 99. ◊ Fig. Clipele acelui popas se risipeau ca fulgii de păpădie în adierea vîntului. SADOVEANU, N. P. 143. Se risipesc toate dimprejuru-ți, timp și spațiu fug. EMINESCU, N. 55. 5. Tranz. A face să dispară; a îndepărta, a înlătura. O puicuță ca o floare, Ce-mi risipea grijile, Îmi gonea durerile. TEODORESCU, P. P. 283. 6. Refl. A se dărîma, a se prăbuși, a se nărui, a se surpa. Aicea n-avem grijă, afară numai dacă s-ar risipi muntele întreg. GANE, N. I 94. Numai iată ce dă de un cuptori nelipit și mai să se risipească. CREANGĂ, P. 287. ♦ Tranz. (Rar) A măcina. Muntele își risipea necontenit rîpile și costișele erau cu totul lipsite de pășune. SADOVEANU, F. J. 372. ♦ A se nimici, a se distruge; a se prăpădi. De mult s-au risipit și-acei Bătrîni ce-n umbră ți-au stătut. IOSIF, PATR. 8. ◊ Fig. Mama și surorile plîng de se risipesc. SEVASTOS, N. 90.