RISIPIRE, risipiri, s. f. Acțiunea de a (se) risipi și rezultatul ei. 1. Împrăștiere, răspîndire, dispersare. Sergentul moare șuierînd Pe turci în risipire, Iar căpitanul admirînd Stindardu-n fîlfîire. ALECSANDRI, P. A. 209. ♦ (Concretizat) Rariște. O apă sticlea departe într-o luncă: mai încoace, într-o risipire de pomi înfloriți, se înălțau acoperișuri roșii de olane. SADOVEANU, O. V 675. 2. Fig. Destrămare, spulberare, îndepărtare. Risipirea îndoielilor. 3. (Învechit) Dărîmare, ruinare. (Cu pronunțare regională) Brădet nalt, în ziduri negre, înconjoară Agapia din Deal, bătrînă biserică pornită spre rîsipire. SADOVEANU, O. VII 212. ♦ (Concretizat) Dărîmătură. (Cu pronunțare regională) Părintele Veniamin ne arăta chiliile din nou ridicate din rîsipire. SADOVEANU, O. VII 186.