ROTAT, -Ă, rotați, -te, adj. 1. Care are formă de roată, rotund, înfoiat: a) (despre coroana pomilor, despre corola florilor, p. ext. despre pomi, despre flori) Am umblat... în tăcere cam doi kilometri pe sub sălcii rotate. SADOVEANU, A. L. 142. Hotărîră să nu mai meargă la Bălcești, ci să mănînce retrași în livada unui han, la umbra unui păr rotat. CAMIL PETRESCU, O. I 328. Spunea de-un trandafir brumat, În doina ei; de-un ulm rotat Și de-o iubire cu păcat, Sosită de pe-aiurea. COȘBUC, P. I 255. Trandafir mîndru rotat. POP.; b) (despre penele, creasta sau coada păsărilor, despre coama calului) Cînd aproape să scot pupăza afară, nu știu cum se face că mă spariu de creasta ei cea rotată. CREANGĂ, A. 53. Murgule, coamă rotată, Mai scoate-mă-n deal o dată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 314; c) (despre alte obiecte care pot avea o formă rotundă) Cute largi, ca în picturile Renașterii, se lasă de pe piept și de pe mîneci în raze centripete spre talie, pentru a se desface, probabil, în jos, într-o unduitoare, rotată crinolină. CĂLINESCU, E. 30. Un cort mare și rotat Cît un cort de împărat. ALECSANDRI, P. P. 198. Într-un deal rotat șade moșu umflat (Claia). GOROVEI, C. 85. 2. (Despre părul calului, p. ext. despre cai, mai rar, despre boi) Cu pete de altă culoare decît restul părului. La capătul uliței... aștepta cabrioleta galbenă, cu roțile roșii și armăsarul rotat. C. PETRESCU, A. R. 41. Suie pe un superb cal vînăt-rotat, pune trîmbița la gură și, legănîndu-se călare, începe să bată toba. CARAGIALE, O. II 165. Armăsăruș arăbesc... cu părul vînăt-rotat și cu o șiră de stele roșcate pe piept și pe spinare. ODOBESCU, S. I 132.