rugínă f., pl. ĭ (d. lat. aerúgo, -úginis, cotleală. Tot așa bine se poate deriva și de la rŭbigo, -íginis, rugină, de unde s’a făcut *ruigine, *rúgine, rugină. Schimbarea sufixuluĭ e ca în lumină îld. *lumine. It. rúggine, ca și fr. rouille, aŭ la bază tot rubigo). Oxidu care se formează pe feru expus umezeliĭ. Rugină veche (fig.), om ruginit, pareatcă. Pușcă ruginită: avea și el o rugină’n cuĭ. Împușcătură de pușcă ruginită: ĭ-a tras o rugină. Cauză de stricăcĭune, de distrugere (fig.): rugina timpurilor. O boală a grînelor cauzată de o cĭupercă parazită (puccinia gráminis), care se dezvoltă pe frunzele de dracilă crescută pe lîngă semănăturĭ. (Ca să se distrugă această cĭupercă, trebuĭe să se ardă miriștea în care a apărut rugina și să se stîrpească dracila). Pipirig.