RUINARE, ruinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) ruina și rezultatul ei; dărăpănare, năruire. Pe toată ziua rupem cîte o foaie din frumoasa carte a vechiei; și curînd... vom mîntui ruinarea tuturor acestor sfinte ruine. NEGRUZZI, S. I 204. 2. Fig. Sărăcire, istovire; distrugere. Cutezările turcilor se înmulțiră și țara mergea cu grăbire spre o ruinare totală, cînd brațul de fier al lui Mihai o opri la marginea prăpastiei. BĂLCESCU, O. I 194.