RUINAT, -Ă, ruinați, -te, adj. 1. (Despre o clădire, o construcție etc.) Căzut în ruină; dărăpănat, năruit, surpat. Un fior ușor trecea printre zidurile ruinate. SADOVEANU, O. VII 195. Pe Neajlov, de la vale de satul Crevedia, s-a găsit o zidire ruinată. BĂLCESCU, O. I 31. Ruinata cetățuie ce acopere cel munte Și de unde pe cîmpie ochiul vede lucruri multe. ȘEZ. XVIII 9. 2. Fig. (Despre persoane) Care și-a pierdut bunăstarea sau sănătatea; sărăcit, scăpătat. Era prevenit că intră într-o casă de om ruinat. C. PETRESCU, C. V. 74. Am trebuință să găsesc mijloace d-a trăi și încă d-a face bani, căci sînt ruinat. BĂLCESCU, la GHICA, A. 547.