Definiția cu ID-ul 930165:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RÎNDUI, rînduiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A așeza într-o succesiune regulată, într-un șir, într-un șirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel (pentru a da un aspect plăcut sau pentru a face să corespundă unui anumit scop); a face ordine. Traian se ridică de pe scăunaș și prinse a rîndui în polițele de subt șopru. SADOVEANU, P. M. 248. Rîndui pe măsuța de la căpătîiul bolnavului cele cîteva reviste. C. PETRESCU, C. V. 211. Cuvinte prea frumoase le-am rînduit șirag Și-am spus și eu la lume ce-mi este scump sau drag. EMINESCU, O. IV 288. ◊ Refl. pas. Se taie și se rînduiește pînea. SADOVEANU, P. M. 77. ◊ Refl. Fruntașii păuneni s-au rînduit cuviincios în două laturi. SADOVEANU, P. M. 213. În fața casei, Ioana cu cei doi copilași ai ei s-au rînduit ca la intrarea în biserică. CAMIL PETRESCU, U. N. 256. [Pedestrimea] era armată cu suliți și se rînduia în «falange». BĂLCESCU, O. I 26. ♦ Refl. A urma unul după altul, a se succeda, a se perinda. Cîți domnitori... s-au rînduit la scaunul Moldovei... au trebuit să treacă măcar o dată prin Humulești. CREANGĂ, A. 73. ♦ Refl. A se afla, a fi așezat sau situat unul în urma altuia, într-o anumită ordine; a se înșirui. Case mărunte... se rînduiesc pînă la marginea liniei ferate. SAHIA, U.R.S.S. 6. În spate aveam culmea întinsă a Penteleului... și pe sub dînsul se rînduiau, ca trepte ale unei scări de uriași, plaiul Răboiului, munții Neharnița. ODOBESCU, S. III 174. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate, a organiza. Asociații se strînseră în multe seri... în localul școalei de la Trei-Ierarhi, încît chestiunea era acum mai mult de a rîndui materia. CĂLINESCU, I. C. 139. Se frămînta Tetea, rînduindu-și compania. SADOVEANU, O. VI 32. ◊ Absol. Rînduiți, c-o să petrecem nouă zile înșirate. Să petreacă toți în țară. EFTIMIU, Î. 56. ◊ (Complementul indică acțiuni ale omului) Domnul... rînduia cele întăi afaceri ale stăpînirii. SADOVEANU, O. VII 73. Cum venea seara, își rînduia rosturile și se culca. DUNĂREANU, CH. 27. 3. A da cuiva o însărcinare sau o dispoziție, a prescrie cuiva ceva; a dispune, a hotărî, a porunci. Cuviosul stareț rîndui fratelui arhondar să pregătească cină. SADOVEANU, Z. C. 261. Se cununară cu fetele, după cum rînduise Prîslea. ISPIRESCU, L. 89. Întrebînd pe doftorul... mi-au rînduit apile de mare. KOGĂLNICEANU, S. 90. ◊ (Impersonal) Ca și-n poveștile cele bătrînești, i-a fost rînduit să slujească la găinărie. SADOVEANU, O. VIII 222. După cine va fi rînduită să se mărite și fetița noastră. RETEGANUL, P. IV 73. ♦ A decide, a fixa, a stabili. Deci ție din visterie pensie îți rînduiesc. NEGRUZZI, S. I 132. Au rînduit locul unde trebuia să se culce supusul său. DRĂGHICI, R. 176. 4. (Învechit și arhaizant) A numi pe cineva într-o slujbă, a repartiza într-o funcție. [Am luat] 800 de galbini de la comisul Trufandachi, pentru ca să-l rînduim ispravnic la Hîrlău. ALECSANDRI, T. 1353. Rînduiră... pe fiecare dobitoc la ce are să fie bun. ȘEZ. II 31.