RĂSCOALĂ, răscoale, s. f. 1. Răzvrătire spontană și neorganizată a maselor oprimate; revoltă, rebeliune, răzmeriță. A citit mama, în gazete, într-o primăvară c-au început răscoalele-n Moldova. PAS, Z. I 192. Întreg spectacolul părea de înmormîntare, trist, dar în el mijea un început de răscoală. O răscoală măruntă, neînsemnată, în care nimeni n-a ridicat brațul. SAHIA, N. 92. [Leșii] nu mai vreu s-asculte de poroncile hatmanilor și cu toții sînt gata de răscoală. ALECSANDRI, T. II 34. ♦ Fig. Mișcare de împotrivire, protest. Veacul al XVI-lea, zis al renașterei, nu-i alta decît... răscoala spiritului popoarelor în contra pedantismului. RUSSO, S. 39. 2. Zarvă, agitație. Pînă la ziuă, a fost în casă un zgomot și o răscoală sălbatică. GALACTION, O. I 307. Se făcu o tulburare și o răscoală între dînșii, de nu-i putea da nimeni de căpătîi. ISPIRESCU, L. 375. ◊ Expr. (Poetic) A da răscoală = a provoca dezordine, a răvăși. Azi, Curtea Veche e ruină goală... Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală. IOSIF, P. 24.