RĂSFIRAT, -Ă, răsfirați, -te, adj. (Și în forma resfirat) 1. (Despre păr, barbă etc.) Cu firele depărtate unele de altele (fără ca întregul să fie stricat). Era plăpînd, Cu ochi albaștri, cu privirea clară... Cu părul blond și răsfirat în vînt. D. BOTEZ, F. S. 29. Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie. EMINESCU, O. I 79. Caii, repezi, ageri, cu coame răsfirate, Cu nările aprinse, Cu gurile spumate. ALEXANDRESCU, M. 30. ◊ (Metaforic) O mîndră salce... Își împlînt-într-a lui ape cosițile-i resfirate. NEGRUZZI, S. II 14. ♦ Întins în lături, desfăcut. Lîngă un mesteacăn bătrîn, răsfirat în crenguțe fine, dădui peste o cruce strîmbă de grezie. SADOVEANU, O. VIII 245. Ea se apropiase și-și lipise corpul de el cu brațele mereu răsfirate. REBREANU, R. I 159. 2. (Despre părți care compun un întreg) Depărtat unul de altul, așezat la distanță; (despre un întreg) ale cărui elemente componente sînt depărtate unele de altele; întins pe o suprafață mare. Mai în sus, pe coaste, resfirat se întinde satul prin holde și grădini. SLAVICI, N. I 39. Peste arbori răsfirați Răsare blînda lună. EMINESCU, O. I 186. Acele șesuri fără margine prin care aerul, răsfirat în unde diafane subt arșița soarelui de vară, oglindește ierburile și bălăriile din depărtare. ODOBESCU, S. III 14. 3. Lipsit de consistență, împrăștiat, difuz. Lumina răsfirată prindea să lucească palid. C. PETRESCU, Î. I 17. ♦ Fig. Nestatornic. Și-ai o fire resfirată, Te-ai iubi cu lumea toată. HODOȘ, P. P. 120. – Variantă: resfirat, -ă adj.