Definiția cu ID-ul 926875:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂSFRÎNGE, răsfrîng, vb. III. I. 1. Tranz. A proiecta lumină asupra unui obiect (făcînd-o să se reflecte); (despre obiecte) a reflecta lumina proiectată asupra lor. Făclioara feștilei de seu răsfrîngea luminiți în ochii lor. SADOVEANU, O. VII 151. Luna razele-și răsfrînge Prin frunzișul unui fag. DEMETRESCU, O. 56. Soarele în unde, în raze aurite, Lumina își răsfrînse pe steagul tricolor. ALEXANDRESCU, M. 29. ◊ Fig. Privesc de-aicea astrul, Ca să-mi răsfrîngă totuși Raza privirii tale. CAMIL PETRESCU, V. 27. Și deodată ea tresare, Fața ei răsfrînge foc. CERNA, P. 131. Era în acea vreme cînd soarele apune, Și zîmbete de-adio răsfrînge peste cer. MACEDONSKI, O. I 255. ◊ Refl. Prin geamul parbrizului razele soarelui se răsfrîngeau pe fețele [lor]. MIHALE, O. 501. Umbra ei se răsfrîngea în perete. EMINESCU, N. 64. Ici-colo se văd cete în luptă încleștate... Luciri de arme crunte, pătate roș cu sînge, Pe care-o rază vie din soare se răsfrînge. ALECSANDRI, P. III 289. ♦ (Cu privire la sunete) A întoarce sub formă de ecou; a repeta. Sunete prelungi, jăluitoare, se loveau de pereții stîncilor, care le răsfrîngeau spre larg. BART, S. M. 57. (Refl.) Chiotele lor răzbăteau pînă-n adîncul bătrînelor păduri... răsfrîngîndu-se de două-trei ori. SANDU-ALDEA, U. P. 41. 2. Refl. Fig. A se face simțit sub formă de influență sau înrîurire; a se repercuta în ceva sau asupra a ceva. Dar epoca de degradare în care el [Juvenal] a trăit s-a răsfrînt asupra acestui frumos geniu. ODOBESCU, S. I 49. 3. Refl. A se oglindi, a se reflecta. În luciul lacului, simțitor crescut, se răsfrîngea un cer fără pată. SADOVEANU, P. M. 294. Cerul cu lumea lui de stele se răsfrîngea în apă ca într-o oglindă neagră. BART, E. 251. Printre valuri, care plîng, Și sub bolți întunecate, Șiruri de-astre încețate, Felinare se răsfrîng. MACEDONSKI, O. I 200. În lacul cel verde și lin Răsfrînge-se cerul senin. EMINESCU, O. I 492. ◊ Tranz. Murii netezi, roșii, de marmură curată, Lumina lunii blînde în sală o răsfrîng. EMINESCU, O. IV 159. (Fig.) Mai e o poezie a locurilor vechi, Unde răsfrîngem vremea ca stelele în unde. DEȘLIU, G. 5. Și-n apa lor răsfrînt-am minunea tinereții. MACEDONSKI, O. I 3. Artele și poezia au știut să-și însușească și au izbutit să răsfrîngă, în producțiuni de merit, toate aceste felurite fapte și simțiri. ODOBESCU, S. III 51. II. Tranz. A depărta între ele elementele unui obiect (îndoindu-le în sus sau în jos); a desface, a îndoi, a întoarce în afară. Își răsfrînse brațele în lături și rămase strîmb și mut ca și crucea. SADOVEANU, O. VIII 246. Dalba-i soțioară, de-l vedea, Mînicele-și răsfrîngea: Punea sita și cernea, În copaie frămînta, Frumos colac că făcea. TEODORESCU, P. P. 141. ◊ Refl. Cît poți vedea cu ochii, totul e o întinsoare neagră-vînătă de valuri care se pierd, se răsfrîng, se aruncă cu furie asupra vaporului, voind să-l înghită. DUNĂREANU, CH. 55. [Buza] de deasupra se răsfrîngea în sus peste scăfîrlia capului. CREANGĂ, P. 239. – Forme gramaticale: perf. s. răsfrînsei, part. răsfrînt.