răstoácă (oa dift.) f., pl. e (rus. rastok, braț de rîŭ, bg. rostok, inima caruluĭ. V. răstocesc, zătoacă). Mic braț de rîŭ închis p. a-l seca pe cîteva ore și a prinde peștele rămas pe uscat. Gard de nuĭele de abătut drumu peșteluĭ (Șez. 37, 43), ĭezitură, locu unde un rîŭ de munte e maĭ lat și unde se prind păstrăviĭ.