RĂSTĂLMĂCI, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A explica, a interpreta; (în special) a explica greșit, a denatura voit înțelesul. Vorbesc și eu, răstălmăcind și potrivind, ca lumea care n-are ce face. SADOVEANU, B. 257. [Învățații] răstălmăcesc și cată să afle începutul, Pricina și sfîrșitul. NEGRUZZI, S. II 176. Ucenicii lui Petru Maior au răstălmăcit cuvintele dascălului; afundați în cărțile latine, colbul gimnaziilor le-a ascuns lumea. RUSSO, O. 62. ◊ (În corelație cu tălmăci) Au început fel de fel de intrigi, tălmăcind și răstălmăcind misia comisiei. BĂLCESCU, la GHICA, A. 565. ◊ Refl. pas. De-abia căpătasem convingere că fiecare lege se poate răstălmăci în mai multe sensuri. ALECSANDRI, T. I 371. 2. (Rar) A transpune, a oglindi, a reflecta. Acum... lămuresc ușor tot ce era atunci mister răstălmăcit în imagini. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 14.