1) răzór n., pl. oare (sîrb. râzor, brazdă. V. raliță). Vest. Răstav, hat, cărare maĭ mare între semănăturĭ saŭ plantațiunĭ. Brazdă, arătură, (strat) de florĭ saŭ de legume: răzoare de florĭ (ChN. 1, 86 și 107; 2, 10), urme de arăturĭ saŭ „răzoare” (Vîlsan, CL. 1924, 518). Est. Loc acoperit de mărăcinĭ ș. a. rămas nearat într’un ogor. – Și rozor. În Fc. și răzol, pl. oale.