săcătură, -i, s.n. – Toponim frecvent în Chioar (mențiuni documentare: 1773-Frâncenii Boiului, 1714-Ciocotiș, 1720-Măgureni, 1770-Fânațe, Curtuiușu Mic) care indică un teren secătuit, ce nu mai poate fi folosit pentru agricultură. Când parcelele de teren erau folosite până la epuizare, ele deveneau pășune, imaș. Alternarea țarinii cu pășunea are ca sop îngrășarea pământului (Șainelic 1986: 26). – Din seca, dial. săca + -tură.