SANCHIU, -IE, sanchii, adj. Tăcut, posac, ursuz; îndărătnic, încăpățînat. Tu, Darie, îmi spunea mama, ești un om sanchiu, închis. STANCU, D. 345. Iordache Cojocarul, om cu stare, dar sanchiu și nemilos... nu rîdea niciodată și bătea pe calfe de le zvînta. GALACTION, O. I 277. Rău ai nimerit-o! Și satu mic și oamenii sanchii!... STĂNOIU, C. I. 58. ◊ (Adverbial) Maiorul îl privi sanchiu, clătinîndu-și capul. CAMIL PETRESCU, O. II 559. ◊ (Substantivat) Șeful vămii, un sanchiu bătrîn, strașnic de formalist. BART, S. M. 82.