SCAPĂT, scapete, s. n. 1. Apus, asfințit; scăpătat. Soarele era pe scapăt, cînd un biet unchiaș bătrîn se apropie încetinel de porțile cetății. ODOBESCU, S. III 274. Nu aseară, alaltăseară, În viitura vacilor, În scapătul soarelui... Mi-a sosit, mi-a poposit... PĂSCULESCU, L. P. 255. Noaptea, de la scapătul soarelui pînă-n răsărit. ȘEZ. III 79. 2. Povîrnișul unui munte sau al unui deal; coborîș. Abia s-aud copoii pe vîrfuri depărtate; Dar trec, se lasă-n scapăt, și pare că vînatul Cu cîinii împreună s-au dus pe altă lume. La ODOBESCU, S. III 88.