scáră f., pl. ărĭ (lat. scala, din. scandia, d. scándere, a te sui; it. scala, pv. cat. sp. pg. escala, fr. échelle. D. rom. vine alb. skara, bg. skara, turc. eskara, grătar, de nu va fi venind d. ngr. [e]shara, grătar. V. șchele). Aparat ca servește la suit, compus din doŭă prăjinĭ saŭ funiĭ unite cu trepte transversale. Șir de trepte fixe de lemn orĭ de peatră la intrarea unuĭ edificiŭ: a trage trăsura la scară. Treaptă fixată la trăsură saŭ la vagon ca să puĭ picĭoru la suire. Un fel de verigă (atîrnată de trăgătorile șeleĭ) care servește ca treaptă la încălicat: căpitanu se înălță în scărĭ. La o carte, tabla de materiĭ, titlurile capitulelor înșirate la un loc pe o pagină pusă la început saŭ la sfîrșit. Gamă, scală: scara cromatică, diatonică. Linie gradată trasă la marginea uneĭ hărți orĭ unuĭ plan și care servește ca unitate de măsurat distanțele. Serie de despărțiturĭ pe un plan p. a măsura înălțimea coloaneĭ de mercur la termometru, înălțimea apelor deasupra etiajuluĭ ș.a. Fig. Ierahie, grad, treaptă: omu e în vîrfu scăriĭ ființelor, boĭeru saŭ intelectualu e în vîrfu scăriĭ sociale. Pe o scară întinsă, în mare, pe o mare întindere. Est. Fam. Scara mîțeĭ, suire pin cățărare fără scară (după amorurĭ). Scara Domnuluĭ, scăricea, o plantă. A tunde cu scărĭ, a tunde răŭ, parc’ar fi niște trepte pe capu celuĭ tuns.