sceptru sn [At: URECHE, ap. LET I, 118/7 / V: (înv) schep~, schip~ (Pl: schiptruri), scrip~, șchip~ (Pl: șchiptruri) / Pl: ~re / E: lat sceptrum, fr sceptre, it scettro, cf ngr σκῆπτρον] 1 Obiect în formă de baston, de obicei încrustat cu metale și cu pietre prețioase, purtat de suverani, de înalții demnitari bisericești, ca simbol al autorității lor. 2 (Pex) Autoritate a unui suveran, a unui prelat (simbolizate de sceptru (1)). 3 (Îs) ~ de fier Autoritate, domnie despotică Si: tiranie. 4 (Fig; de obicei urmat de determinări care indică domeniul) Superioritate, autoritate necontestată a cuiva într-un anumit domeniu Si: supremație. corectat(ă)