SCLIPUI, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A strînge cu greu, puțin cîte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. Poate va fi sclipuit ceva gologani și pentru datoria de astă-iarnă. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 6/3. În sfîrșit, facem noi ce facem, și sclipuim, de cole o coasă ruptă, de ici o cîrceie de tînjeală, mai un vătrar cu belciug, mai beșica cea de porc a mea, și pe după toacă și pornim pe la case. CREANGĂ, A. 42. Bună ziua, Zamfiră, ce faci? Torci fuior, sclipuiești zestre? CONTEMPORANUL, VI_I 497.