SCOTOCI, scotocesc, vb. IV. 1. Intranz. A răscoli lucrurile aflate laolaltă, cu scopul de a căuta și de a găsi un obiect. Începe să scotocească în buzunarul paltonului. SADOVEANU, O. I 336. Scotoci în sacul de piele și aruncă jos în iarbă un ban galben. C. PETRESCU, S. 41. Scotocind prin lăzile din antreu, a dat peste un roman. REBREANU, R. I 61. ◊ Tranz. (Complementul indică locul unde se răscolește) Sevastița și Marghioala au scotocit fundul grădinii și au dat de niște brebenei plăpînzi. V. ROM. septembrie 1953, 18. Se întorceau... încîntați, după ce bătuseră dealurile și scotociseră viroagele, pînă adînc, în luminișurile codrilor. C. PETRESCU, R. DR. 35. L-am scotocit prin buzunare, peste tot: nu e și nu e. CARAGIALE, O. I 127. (Fig.) Întrebă repede, scotocindu-i fața cu privirea. DUMITRIU, P. F. 51. Toată viața lui... fu scotocită și scoasă la iveală. VLAHUȚĂ, O. A. III 6. ♦ Tranz. A căuta ceva printre alte lucruri. Se dădu îndărăt, scotocindu-și tocul revolverului. DUMITRIU, N. 123. Să scotocim în peșterile Dordoniei siluete de fiare antideluviene. ODOBESCU, S. III 166. ◊ Refl. (Despre persoane) Melchior se scotoci prin buzunare după țigări și întinse pachetul către Carol. V. ROM. februarie 1952, 143. Se scotoceau în buzunări sau în sîn. DUMITRIU, N. 7. Moș Matei se scotoci în chimir să-i dea ceva de cheltuială. MIRONESCU, S. A. 81. 2. Tranz. (Rar) A scoate ceea ce a mai rămas, adunînd cu atenție toate resturile. [Iapa] scotocea și ea, pe ici pe colea, iarba rămasă prin îndoiturile mai adîncate... ale poienii. HOGAȘ, M. N. 63.