SCURTUȚ, -Ă, scurtuți, -e, adj. Diminutiv al lui scurt. Surioara lui cea cam scurtuță, cam cîrnuță, cam buzățică, găsea că eu, sub straiele mele scorțarii, aș sămăna cu soarele îmbrăcat în mantia de purpură a zorilor sale. HOGAȘ, DR. II 51. Mă rog cu vorbă scurtuță, Prindeți linguri și furcuțe (= furculițe), Gazda are voie bună, Dacă cu toți împreună Mesenii voioși s-arată Mîncînd acuma îndată. SEVASTOS, N. 286.