scut n, pl. urĭ (lat scutum, scut [lung]. V. scud). Pavăză, apărătoare portativă (ca un fel de tablă) de metal saŭ de nuĭele acoperite cu pele care odinioară (in ainte de inventarea puștilor) se întrebuința în bătălie contra loviturilor (E și în Ps. S. Dos. și Biblia 1688). Placa pe care eraŭ zugrăvite armele nobililor (V. herb, blazon). Fig. Apărare, protectiune: armata e scutu țăriĭ contra pornirilor de afară și dezordinilor din ăuntru! – Scuturile au reapărut azĭ, reintroduse de Francejĭ, la tunurĭ. Din 1912 poliția franceză a începul să le întrebuințeze în luptă contra apașilor.