SCÎRBI, scîrbesc, vb. IV. Refl. 1. A avea aversiune față de cineva sau de ceva, a se îngrețoșa, a se dezgusta, a-i fi silă, scîrbă. Cînii se scîrbesc de carnea lupului. ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. ♦ Tranz. A produce scîrbă, a dezgusta. A început să mă scîrbească de cînd am văzut că-și pune mintea cu flăcăii. REBREANU, I. 108. 2. (Învechit și arhaizant) A se întrista, a se supăra, a se amărî. Atuncea popasul nostru-i cu întîrziere, prietine Ilie. Mie asta-mi place. – Nici eu nu pot să spun că mă scîrbesc. SADOVEANU, Z. C. 58. Iar de sărăcie... au de defăimarea oamenilor să nu te scîrbești. STĂNOIU, C. I 150. Știu că are să se scîrbească cînd o auzi de moartea surori-sa. BOLINTINEANU, O. 352. 3. (Învechit) A se înfuria, a se mînia. Se scîrbi Mihai cînd auzi de la Sigismund că vrea să închine țara neamțului. ISPIRESCU, M. V. 35.